5. Explozie de floricele

by admin

Unde rămăsesem? Aha… iubirea, atât de simplă și în același timp atât de complicată. Iau foaia de hârtie pe care am scris anterior atribute fizice, înfățișare și mă gândesc… Sinceritate brutală… Păi… cred că mai bine încep cu cealaltă parte… aceea cu personalitatea, că pare mai simplu. Să vedem… plusuri… ce zice bărbate-miu tot timpul? Aha, că vorbesc ca un radio. Deci sunt comunicativă, e de bine. Ok, ce altceva? Hmm… Am simțul umorului, sunt isteață… Ce mama naibii e atât de greu să găsesc ceva pozitiv de spus despre mine? De ce trebuie să mă gândesc la ce au alții de spus despre mine? Sunt încăpățânată, câteodată rea, încerc să îmi impun punctul de vedere (cu argumente valide în opinia mea), sunt des ironică, îmi sare țandăra destul de repede, nu iert așa ușor și lista poate continua. De ce îmi vine mai ușor să spun ce părți negative am? Chiar așa părere proastă am despre mine? De ce?

Automat îmi vine în minte vocea părinților, dacă nu pui mâna pe carte o să ajungi la coada vacii sau o să ajungi să dai cu sapa. Trebuie să fii printre primii zece din clasă, restul nu contează. Cât ai luat la română? 9? Dar Alina cât a luat, 10? Ea de ce poate și tu nu poți? Ți-am creat toate condițiile, numai să înveți, ai lumină, ai ce să mănânci, alți copii învață la lumina lumânării pe stomacul gol! Lasă, dacă nu vrei să înveți, nu e nici o problemă, bine că ești fată, poți oricând să te căsătorești bine și ai terminat problema.

Și uite-așa am luat-o iar pe plaiurile mioritice și m-am pierdut în amintiri.

Părinții mei erau adepții zicalei bătaia e ruptă din rai și asta de când eram de-o șchioapă. Erau de părere că nu trebuie să pierzi controlul asupra copilului, că o să ajungă pe drumuri. Iar insuccesul, greșelile neintenționate sau abaterea de la regulile stabilite de ei atrăgea pedepse grave. Ahaaa, deci de la ei am luat rețeta nefericirii, așa o s-o denumesc de-acum înainte. Ei sunt de vină pentru nefericirea mea de acum.

Hei, alo, unde pleci? Mă duc să mă cert cu ei , să le spun că mi-au distrus viața. Și-am plecat val-vârtej să le explic alor mei cum mi-au distrus viața cu bună știință, ce părinți inconștienți au fost și să le cer socoteală.

După o ceartă explozivă în care mi-am vărsat toată frustrarea și nefericirea, mi-au spus ai mei cel mai mare adevăr. Ok, noi am greșit, fă-o tu mai bine cu propriul copil. Stop joc! 

Vai de mine, ce am făcut eu până acum cu copilul meu? Mă uit și văd un copil minunat, bun, generos și inteligent (nu sunt părtinitoare, nuuu) care se simte singur și nesigur pe el, iar eu ce am făcut pentru el? Mă plâng ce grea e viața mea, dar la a lui mă gândesc? Doar pentru că am făcut o facultate și am o diplomă nu este de ajuns pentru o educație. Le-am reproșat alor mei că nu au făcut destul, dar eu ce fac?

E clar, am nevoie de ajutor (profesionist, aș putea adauga), și cum până acum alte puncte de vedere m-au ajutat, am început să caut. 

Hopaa… cică traumele copilăriei și modul în care ai fost crescut îți poate afecta viața ca adult. Hai, nu mă-nnebuni, pe bune? Ia uite… obiceiuri în gândire și automatisme și spiritualitate și dezvoltare personală și dependențe. Aoleu! Și aceste lucruri erau cunoscute deja de prin anii ´80-´90. Ce-am păzit până acum? Eu credeam că școala e acolo să te pregătească pentru viață, însă constat că școala ne pregătește doar să fim o rotiță dintr-un sistem bine uns. O rotiță dispensabilă, bineînțeles.

E clar, trebuie să iau fiecare aspect în parte și să-l analizez, să mă documentez. Dar cu ce să încep? Mi-am adus aminte de ceea ce voiam inițial să fac, și anume să caut iubirea de sine. Ok, am respirat adânc și am decis să mă apuc… de mâine.

Va urma:

6. Comparația este izvor de nefericire. Atunci să rupem tiparul!

You may also like

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00