3. Aoleu, m-am pierdut, sunați la 112! Unde să mă caut?

by admin

Unde rămăsesem? Aaaaa, iubirea, bat-o vina! Asaa, pasul unu era să identific atributele fizice și psihice. Mă apuc să fac o listă, gândesc mai bine dacă văd ce trebuie să analizez. Un suport vizual nu strică niciodată. Cum nu îmi permit extravaganțe, iau o foie de hârtie, o împăturesc frumos în două și o rup cu grijă. Scriu pe una dintre ele atribute fizice / înfățișare iar pe cealaltă personalitate și pe ambele intenționez să scriu plusurile și minusurile. Ok, gata… Mă uit în jur și văd că trebuie să fac ordine în cameră și, dacă tot mă apuc, trebuie să fac în toată casa. Dar trebuie să fac și ceva de mâncare, că doar trebuie să mâncăm și noi ceva cât de cât sănătos, altfel ce fel de mamă aș fi? Și ce mai trebuie să fac? Aha, ar fi bine dacă totuși aș merge și la cumpărături să fiu sigură că avem ce ne trebuie în frigider. Și mai trebuie…

În timp ce îmi făceam treburile pe modul automat, mintea mea a luat-o din nou pe câmpii. Știți momentele acelea când trebuia să te apuci să înveți pentru o materie pe care o urai cu tot sufletul tău de elev? Așa a fost pentru mine limba și literatura română. La partea de gramatică mă descurcam bine, deoarece avea reguli pe care le înțelegeam și mi se păreau logice, dar când trebuia să mă gândesc la ce voia să spună poetul, deja mă lua durerea de cap. Îmi găseam tot felul de motive și scuze să nu învăț, pentru că nu înțelegeam materia. Nu pricepeam de ce nu avem dreptul la propria părere despre ce a vrut să spună autorul. Așa și cu succesul, ni s-a dat reteta, am urmat-o, dar nu am personalizat-o, nu am făcut-o după placul și nevoile noastre. 

Aha, dar acum am dreptul!!! Acum pot să am propria părere și am pornit pe drum, de ce nu merg mai departe? Cine mă oprește să continui în afară de mine însămi? … Mi-am spus să fiu brutal de sinceră cu mine! Păăi… Mi-e frică… Ok, de ce ți-e teamă? De ce voi descoperi… dacă e cumva vina mea? Dacă trebuie într-adevăr să schimb ceva? Cum îmi va afecta viața? Poate că ar fi mai bine să mă mulțumesc cu ce am, alții nu au nici pe jumătate din ce am eu. Nu sunt recunoscătoare pentru ce mi-a dat viața deja… Hmmm… Dar… nu sunt fericită așa… Nu merit și eu să mă simt fericită?

Atunci de ce nu continui lista? E doar frica de viitor, de ce se va întâmpla? Ce înseamnă asta!? Dacă e așa, de ce te ridici din pat, s-ar putea să aluneci și să cazi în baie! De ce te duci la cumpărături, s-ar putea să dea o mașină peste tine! Sau… e frica de asumarea responsabilității pentru propria viață? Până acum ai urmărit o rețetă a succesului scrisă de altcineva, deci poți da vina pe altcineva, poți arăta cu degetul! Acum, orice schimbare va produce efecte, unele dorite, altele poate nedorite, unele bune, altele rele, altele cu totul neașteptate. Dacă le fac trebuie să îmi asum responsabilitatea pentru ele. Vai de mine, adică să mă maturizez! Asta înseamnă că nu sunt matură! 

Dar… am aproape 40 ani, sunt o persoană responsabilă, am tratat o mulțime de pacienți, cu succes aș putea spune, sunt apreciată ca medic și am și hârtiile care să o dovedească negru pe alb. Eu credeam ca sunt matură. Ce mama naibii se întâmplă aici? Am înnebunit complet?

Va urma:

4. Floricele pe câmpii, hai să le-adunăm copii…

You may also like

Leave a Comment

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00