Ce tot vorbești acolo de telefoane cu fir și despre programe?
Să vedem, când te-ai născut nu aveai nici o credință sau valoare proprie, nici un obicei mental sau tipar de gândire, sau dacă vrei nici un program sau aplicație în telefonul cu fir. Din acel moment au intrat părinții în scenă și a început să curgă cu credințe și valori, cu ai voie și nu ai voie, cu trebuie și nu trebuie, așa-i frumos și așa nu-i frumos. Și, de asemenea, a început să curgă cu pedepse care mai de care pentru comportamentele nedorite de ei. Așa s-au instalat primele programe în telefonul fără fir, sau, altfel spus s-au creat primele obiceiuri mentale sau tipare de gândire.
Aud în minte vocea părinților și mă pierd în amintiri: Fii cuminte, nu te mai murdări atât, mă faci de rușine! O fată nu vorbește așa, să-ți fie rușine! Ai luat premiul trei la clasa întâi? Păi, ce să-i faci dacă doar de atât ești în stare, dacă nu-ți place cartea? Crezi că e grea cartea, stai să vezi cum e la să dai la sapă.
Hei, deșteptarea! Standardele fiind foarte înalte, uneori imposibil de susținut, iar pedepsele pe măsură, te-au făcut să încerci să evadezi prin lectură și ai dat de alte programe ascunse. Poveștile, basmele instalează și ele propriile credințe și valori. Că bunătatea e întotdeauna răsplătită iar răutatea pedepsită, că munca grea și onestă este întotdeauna valoroasa și corect răsplatită iar lenea pedepsită. Și deși ai observat că realitatea este cu totul altfel și nu are legătură cu basmele, ai fost pedepsită pentru ieșirea din normele stabilite.
Alte amintiri ies la lumină din negura memoriei:
– Nu mai ai voie sa ieși la joacă, dacă nu știi sa te comporți. De ce l-ai împins pe Mihai?
– Păi el îmi ia tot timpul mingea și mama lui nu face nimic. Spune că nu are timp de nimicuri. El de ce nu este pedepsit?
– Nu mă interesează cum cresc alți părinți copiii lor. Tu faci ce spun eu. Nu începe să te smiorcăi, altfel îți dau eu motive serioase de plâns! Ți-ai terminat temele?
– Nu încă.
– Și-atunci ce căutai la joacă în primul rând?
Lacrimi amare îmi curg pe obraji pentru copilul din mine care nu a primit înțelegerea și acceptarea față de suferința în fața nedreptății iar furia revine cu sete de răzbunare. Dar de data asta, împotriva cui să o îndrept? Împotriva părinților mei, ce rost mai are? Împotriva părinților copiilor care m-au nedreptățit? Mă cuprinde o mare tristețe și dezamăgire de viață, dar îmi dau seama că nu mai sunt copil, ci am și eu unul la rândul meu. Eu cum am procedat până acum?… Sinceritate brutală… Pai, cam la fel, dar cu pedepse mai ușoare și nu fizice. Este o dovadă de lipsă de iubire din partea mea față de copilul meu?
Nicidecum, îți iubești copilul, dar nu erai conștientă de aceste programe preinstalate, de aceste obiceiuri mentale sau tipare de gândire. Dar cum orice învăț are și dezvăț, orice program instalat poate fi dezinstalat.
Un nou nivel de înțelegere și acceptare se așterne în sufletul meu, care îmi insuflă curaj și speranță ca o luminiță de la capătul… tunului? Unde am mai auzit asta oare?
Va urma:9. N-a apucat să-i iasă sufletul şi-i dă cu “Dumnezeu să-l ierte!”
