Doamne, Dumnezeule mare, ce-i cu atâta iubire de sine pe internet? Ce-ați pățit, oameni buni? Ce s-a întâmplat cu să-ți iubești aproapele, ca pe tine însuți?
Heei, stai puțin, ce-ai spus? Să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți .. Hmm… Să ne gândim și să analizăm… Deci, se pleacă de la o premiză, o presupunere, și anume că eu știu să mă iubesc pe mine. Păi, bine dom’le, cui îi place absolut fiecare bucățică din el? Cine iubește toate aspectele ce alcătuiesc fizicul sau toate trăsăturile personalității sale? Marea majoritate e nemulțumită de ceva la ea, ar vrea să îmbunătățească sau chiar să schimbe ceva cu totul, eu sunt aici inclusă. Aoleu! Păi, folosind logica, dacă eu nu știu să mă iubesc pe mine, nu știu să iubesc nici pe celălalt. Șoc și groază! Prin extensie eu nu îmi iubesc soțul și copilul!
Stop, frână! Fără panică! Să folosim nu numai logica, ci și bunul simț. Să aprofundăm subiectul. Iubirea de sine înseamnă ce, mai exact? Fiind o persoană cu scaun la cap și având încredere în știință, am consultat o sursă oficială și acreditată, adică mi- am consultat dicționarul explicativ al limbii române. Surprize, surprize, nu există definiție, doar una pentru iubire în relație cu altă persoană. Nasol, hai că încep să mă enervez! Ok, am ajuns la concluzia că nu știu să mă iubesc pe mine, dar știu cu siguranță că îmi iubesc copilul. Cine poate să explice sentimentul ăla atunci când ți se umple sufletul de … Nu știu, că doar nu sunt poet… Ceva minunat și extraordinar… Din fericire, mi-am adus aminte ce m-a salvat prima oară din impas și anume un alt punct de vedere.
După ascultarea mai multora am ajuns la o concluzie. Iubirea de sine este identificarea părților tale componente atât fizice cât și psihice, înțelegerea lor, acceptarea și în unele cazuri iertarea. Dacă asta nu e de ajuns, mă dumiresc eu pe parcurs și corectez.
Buun, acum mi-e mult mai clar. Am un plan de luptă. Cum era… separă și analizează… Nu. Divide și cucerește! Așa că am împărțit iubirea pe bucățele. Pasul unu : să identific părțile mele componente, doi: să le înțeleg, trei: să le accept (deja mă gândesc cu groază) și patru: să le iert.
Perfect! M-am dus la somn puțin mai liniștită.
Va urma:
3. Aoleu, m-am pierdut, sunați la 112! Unde să mă caut?
