Vai de mine, cred că totuși trebuie să mă mai gândesc o dată și poate să iau în considerare varianta să consult un coleg psihiatru. Ce mama naibii m-a apucat? Am înnebunit complet? Poate că lumea care mă cunoaște de atâta vreme are dreptate când mă judecă. De ce Dumnezeu renunț eu la o profesie bine platită în care am investit aproape 20 ani din viață? Și care în principiu îmi face plăcere? Ce e în neregulă cu mine? Și renunț ca să fac ce, mai exact? Să stau acasă? Nu sunt normală la cap?
Pe de altă parte nu trăiesc ei viața ta, nu văd decât un medic care câștigă bine și are o familie frumoasă. Hei, ai uitat deja când veneai acasă după 10-11 ore de muncă, sau după o gardă de oficial 24 ore, că în practică, erau cel putin 30. Și ajungeai acasă și singurul lucru pe care îl doreai era o jumatate de oră de liniște? Cum soțul explica copilului, care abia aștepta să te întorci acasă, că mami a avut o zi grea și vrea un moment să respire? Ce spunea cel mic? De ce nu se poate ca eu și mami să respirăm împreună? De câte ori nu ți-a spus soțul că nu are nevoie de o căruță de bani, ci de o soție?
Dar nu e vorba de bani, îmi place ceea ce fac. Sistemul e prost. A ajuns să fie standardizat. E bine în cazurile de urgență, unde viteza e esențială, dar nu și în celelalte. Noi nu ar trebui să tratăm boli, ci pacienți. Ne bazăm prea mult pe investigații și nu mai gândim. Ne transformăm pe neștiute în distribuitori de medicamente. Unde este empatia și capacitatea de a vedea pacientul ca pe un întreg, alături de mediul în care trăiește? Marea majoritate a bolilor este cauzată de stresul cotidian și de panica oamenilor care nu înțeleg un principiu de bază și anume că nu există garanții pentru viață.
Atunci întoarce-te la viața ta de succes. Întâlnește-te cu soțul și copilul doar la sfârșit de săptămână, dacă ești norocoasă. Aaaa, sau în concediu. Nu poți să-ți lași pacienții, că sunt responsabilitatea ta, dar cum rămâne cu responsabilitatea ta față de familie? Ce învață copilul acesta de la tine? Cum să se epuizeze? Cum să se sacrifice pe altarul muncii? Asta te va face pe tine fericită?
Și atunci ce să fac? Cum să fac sa fie bine?
Bine pentru cine? Orice decizie ai lua, nu vei mulțumi pe toată lumea. Dacă renunți la practicarea profesiei vei fi catalogată un medic iresponsabil care a irosit banii și resursele statului, pe care nu-l interesează decât propria persoană în loc să se gândească la binele celor mulți. Dacă renunți la familie ești catalogată o soție și o mamă rea, care nu-și merită familia. Și cu tine cum rămâne? Cine trebuie să se gândească la tine și la binele tău? Pacienții? Familia? Sau tu însuți ar trebui să te preocupi de propria ta bunăstare? Cine poate prezice viitorul? Cine spune că prezentul nu se poate schimba? Dacă renunți acum nu înseamnă că nu te mai poți întoarce, sau poate descoperi o activitate care îți face mai mare plăcere și îți oferă mai mult timp pentru familie. De ce stai pe loc? De ce eziti? De ce nu încerci să descurci această încurcătură de gânduri? Vrei să rămâi sclava educației primite? Vrei să rămâi prizoniera judecății societății? Sau vrei să ai libertate?
Vreau pace și liniște interioară, vreau sa fiu fericită.
Atunci asumă-ți conștient responsabilitatea pentru viața ta, ridică-ți posteriorul de pe canapea și apucă-te de treabă!
Va urma:
5. Explozie de floricele
